De ce este important să ținem cont de simptomatologia care poate fi dezvoltată de victimele minore ca urmare a abuzului sexual?

► Tulburările psihice și simptomele dezvoltate își pot pune amprenta asupra modului în care copilul se prezintă la audiere;

► Modul în care copilul se prezintă la audiere și face față audierii impactează modul și gradul în care afirmațiile acestuia sunt evaluare ca fiind credibile și / sau veridice;

► Cunoașterea simptomatologiei posibil a fi dezvoltată de copil post – abuz ne poate ajuta în reglarea și ajustarea corectă a propriei percepții cu privire la modul în care arată și se comportă copilul – victimă a abuzului sexual, respectiv ne poate sprijini în corectarea propriilor clișee sau preconcepții.

Care este simptomatologia specifică post – abuz sexual?

Studiile și observațiile clinice ne arată faptul că de fapt nu există o tulburare sau un tablou simptomatologic specifice care apar consecutiv abuzului sexual. Deși ne-am aștepta ca victimele abuzului sexual să se comporte, să simtă și să gândească într-un anumit fel după evenimentul de abuz sexual, acest lucru nu este conform realității. Dezvoltarea de simptomatologie post – abuz, deci felul în care copilul reacționează la situația de abuz, este influențată de o multitudine de factori la nivel micro (la nivel de individ) și macro (la nivel demografic, cultural, socio – economic). Dezvoltarea de simptomatologie post – abuz nu este obligatorie; studiile ne arată că aproximativ o treime dintre copiii care au fost abuzați sexual, nu dezvoltă niciodată simptome sau tulburări psihice ori acestea nu sunt identificabile sau sunt dificil de depistat. Tipul de abuz, durata de timp în care a avut loc abuzul, vârsta victimei la momentul abuzului, numărul de evenimente de abuz, relația victimei cu persoana agresorului, modul în care copilul însuși face față abuzului sexual, respectiv mecanismele lui de coping, cultura și sub – cultura căreia îi aparține copilul și în care a crescut – toate acestea sunt doar câțiva dintre factorii care pot influența modul în care copilul reacționează la abuz și își pot pune amprenta asupra simptomele care pot apărea ulterior abuzului sexual.

După cum spuneam mai sus, nu există la momentul prezent un tablou simptomatologic precis al victimelor agresiunilor sexual. Mai degrabă, studiile și observațiile clinice ne indică faptul că unele simptome sau tulburări apar mai frecvent decât altele în cazul agresiunilor sexuale.

Printre cele mai cunoscute tulburări care pot apărea în cazul unui abuz sexual este Tulburarea de stres posttraumatic (PTSD). Aceasta poate fi dezvoltată dacă persoana este victima directă a evenimentului traumatic, dacă a asistat, ca martor, la un eveniment traumatic prin care trec alte persoane, dacă află că evenimentul traumatic a afectat o persoană apropiată lui (familie, prieteni), sau dacă persoana este expusă în mod repetat sau la o intensitate extremă, la detalii respingătoare care țin de evenimentul traumatic (traumă vicariantă). Pentru ca diagnosticul de tulburare de stres posttraumatic să se stabilească, este necesar să fie întrunite un număr de criterii sau simptome, iar diagnosticul se stabilește doar de către medicul psihiatru. O persoană majoră sau minoră poate să prezinte toate criteriile sau simptomele și atunci să fie diagnosticată cu tulburare de stres posttraumatic, sau poate prezenta doar unele dintre criterii sau simptome, neîntrunind numărul necesar pentru stabilirea diagnosticului. Printre simptomele specifice tulburării de stres posttraumatic care pot impacta felul în care victima face față audierii sau oricăror alte proceduri investigative (spre exemplu: expertiza psihologică) se numără și (așa cum sunt acestea prezentate în cadrul DSM-V Manualul de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale):

► Disconfort psihic intens sau prelungit ca răspuns la stimuli interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect din evenimentul traumatic;

► Evitarea sau eforturile de a evita amintirile, gândurile, sau sentimentele neplăcute despre evenimentul traumatic sau care sunt strâns legate de acesta;

► Evitarea sau eforturile de a evita elemente externe (oameni, locuri, conversații, activități, obiecte, situații) care ar declanșa amintiri, gânduri sau sentimente dureroase despre evenimentul traumatic sau care sunt strâns legate de acesta;

► Incapacitatea de a-și aminti un aspect important al evenimentului traumatic;

► Stare emoțională negativă persistentă (e.g. frică, groază, furie, sentiment de vinovăție sau rușine).

Evitarea sau efortul de a evita orice stimuli care pot readuce în conștiința victimei evenimentul de abuz sexual, pot impacta în mod direct și semnificativ felul în care minorul răspunde și face față audierii. Audierea, cu condiția sa de a solicita victimei relatarea evenimentului de abuz furnizând detalii cât mai fidele și complete, pare a veni în contradicție cu nevoia victimei cu tulburare de stres posttraumatic de a evita prin orice mijloace posibile reamintirea abuzului. Putem întâlni astfel în cadrul audierii, ca urmare a simptomelor supărătoare, relatări scurte, neelaborate, fragmentate, ambigue sau prea generale, sau chiar incapacitatea copilului de a relata sau de a continua relatarea.

Disconfortul psihic intens sau prelungit sau starea emoțională negativă persistentă a minorului pot, la rândul lor, să impacteze audierea sub raport calitativ și cantitativ. Disconfortul psihic resimțit de minor îl poate determina pe acesta, de asemenea, să ofere răspunsuri scurte, neelaborate, lipsite de detalii, sau să pară dezinteresat sau neafectat de evenimentele investigate, doar pentru încheierea mai rapidă a audierii.

Incapacitatea de a-și aminti un aspect important al evenimentului traumatic poate impacta în mod semnificativ audierea prin dificultatea copilului de a accesa amintirile și informațiile despre eveniment. Șocul și impactul traumatic al evenimentului de abuz poate pe de o parte, să fi afectat însăși memorarea anumitor părți din evenimentul traumatic, deci oricâte eforturi ar putea face copilul în cadrul audierii pentru a-și reaminti, unele informații pot să nu existe înainte de toate în memoria lui. Iar pe de cealaltă parte, distresul resimțit ca urmare a evenimentului traumatic, poate impacta în mod negativ relatările copilului din chiar momentul audierii. Astfel, copilul poate prezenta dificultăți în a reactualiza informații pe care le deține în memoria sa, însă care pot fi dificil de accesat la momentul audierii.

Înțelegerea adecvată a stării psihice a victimei minore și identificarea corectă a simptomelor pe aceasta le manifestă în contextul audierii, pot conduce la a lua decizii și a manifesta comportamente în cunoștință de cauză ale organului de cercetare. Astfel, observând dificultățile minorului din momentul audierii și înțelegându-le adecvat, organul de cercetare poate fie prin încurajări și atitudine empatică să încerce să diminueze simptomele supărătoare ale copilului, poate decide să ia o pauză sau chiar să reprogrameze o nouă audiere, poate decide să apeleze la sprijinul psihologului care asistă la audiere, sau poate decide să dispună o evaluare psihiatrică sau psihologică în vederea înțelegerii adecvate a stării post – abuz a minorului.

Articol redactat de Patricia Aramă, psiholog clinician, Centrul Barnahus