În cadrul interviului, atunci când copilul întâmpină dificultăți de a relata verbal situații sau se doresc detalii suplimentare, poate fi util și adecvat să se întrebe copilul dacă preferă să explice ceea ce s-a întâmplat în scris, sau să arate ceva prin desen sau alte mijloace puse la dispoziție în camera de interviu.

Desenele, imaginile, desenele, fotografiile, păpușile, figurinele, pot fi folosite în cazul copiilor pentru:

– evaluarea limbajului și a gradului de înțelegere;

– pentru calmare și familiarizare cu spațiul;

– pentru a facilita reamintirea și descrierea evenimentelor.

În cazul copiilor mici cât și în situația copiilor cu dificultăți de comunicare, acestora le este mai ușor să ofere detalii când sunt folosite desene, imagini, fotografii, simboluri, păpuși, comparativ cu abordări pur narative (verbale).

Spre exemplu, desenele sau păpușile permit copilului să clarifice părțile corpului sau să demonstreze un act abuziv sau să descrie locația în care a avut loc incidentul.

Cu mare atenție de a nu întrerupe povestirea, intervievatorul poate adresa întrebări pentru a clarifica unde a fost atins copilul, cuvintele folosite de copil pentru părțile atinse și locul și rolul (funcția) părților relevante ale corpului.

Este esențial ca intervievatorul să urmărească orice dezvăluiri obținute în acest fel, cu solicitări deschise de elaborare pentru a încuraja copilul să ofere răspunsuri narative care conțin detalii suplimentare relevante.

Folosirea desenelor

Intervievatorul poate folosi desenele făcute de copil. Aceste desene pot fi făcute în timpul interviului sau înainte. Desenele pot fi folosite în diferite moduri pentru a facilita comunicarea.

Natura simbolică a desenelor și a imaginilor este mai ușor de înțeles de copiii mici decât în cazul păpușilor sau modelelor. Este util să se verifice dacă un copil se poate reprezenta în desen și atât cât este posibil, copilul trebuie lăsat să eticheteze singur desenele.

Dacă aspectele din desen sunt neclare sau ar fi benefice detalii suplimentare, intervievatorul poate lua în considerare utilizarea atentă a desenelor pentru verificare și elaborare, continuând să caute explicații verbale.

Utilizarea desenelor în cadrul interviului prezintă avantaje, printre care:

• demonstrarea de către copil a unui eveniment mai facil decât prin cuvinte;
• permite două moduri de comunicare, astfel că cei mici pot să spună și să arate;
• pot fi obținute mai multe detalii din partea copilului, cu mai puține întrebări;
• desenul poate declanșa reamintirea;
• ajută la depășirea temerilor și reticenței copilului și este mai puțin stresant pentru copii;
• poate rezolva preocupările privind declarațiile false;
• oferă un cadru pentru ca un copil să ofere o declarație mai amănunțită.

În timpul utilizării desenelor, intervievatorul trebuie să se asigure că expresia facială, gesturile și limbajul nonverbal ale copilului, precum și desenele sau alte tehnici folosite, sunt vizibile camerei de înregistrare.

Orice desene sau scrieri produse de copil pentru a explica sau clarifica informațiile legate de abuz trebuie descrise în documentația interviului, etichetate corespunzător și păstrate ca dovezi.

Se recomandă ca intervievatorii să înceapă interviurile cu încercarea de a dezvolta un raport prin încurajarea copilului să vorbească. Alte mijloace (desene, planse etc) trebuie luate în considerare numai atunci când este  necesar pentru a culege informații, iar utilizarea acestora trebuie documentată cu atenție (prin înregistrare video, dacă este posibil), și întotdeauna însoțită de solicitări de elaborare verbală de la copil.

Folosirea păpușilor anatomice

Atunci când sunt folosite păpuși cu detalii anatomice, este important ca intervievatorul să fie antrenat în utilizarea lor și să înțeleagă cum pot fi folosite eronat.

Interacțiunea copiilor doar cu aceste păpuși este puțin probabil să producă probe care să poată fi folosite în procesul penal.

În principal, păpușile cu reprezentări anatomice trebuie folosite doar ca un ajutor care să permită copilului să demonstreze înțelesul termenilor utilizați sau pentru clarificarea declarațiilor verbale. Păpușile anatomice pot fi folosite mai eficient ca să clarifice părțile corpului ori pozițiile corpului, decât cele convenționale. Totuși, ele vor fi utilizate numai după dezvăluirea verbală a unei infracțiuni de către copil sau dacă rezultă o suspiciune serioasă că o astfel de faptă a fost comisă, iar copilul nu o poate expune în cuvinte.

Intervievarea copiilor cu dizabilități sau cu dificultăți de comunicare

În principiu, nu există un motiv pentru care copiii cu dizabilități să nu participe la interviuri înregistrate, cu mențiunea că pentru aceste situații, este nevoie de pregătire suplimentară.

O atenție deosebită va fi acordată creării unui mediu sigur și accesibil pentru copil și pentru nevoile sale. În cazul copiilor cu dificultăți de comunicare, sprijinul acordat de desene sau fotografii trebuie luat în calcul la formularea întrebărilor.

Pentru unii copii, un număr de sesiuni mai scurte poate fi de preferat unui singur interviu.

De exemplu, unii copii (cu probleme de învățare sau ADHD) au perioade de atenție mai reduse, ceea ce dă naștere la nevoia unor pauze regulate. Alți copii (cu dizabilități fizice sau psihice) pot găsi comunicarea ca prea solicitantă și prin urmare, ei au nevoie de un ritm mai rapid sau de interviuri mai scurte.

Copiii cu probleme de învățare tind să se adapteze mai greu la situații nefamiliare decât ceilalți copii. În aceste situații, va fi nevoie de un timp mai îndelungat de pregătire a interviului și, mai ales, a fazei de stabilire a raportului. Copiii cu probleme de învățare pot fi mai ușor distrași. Camerele de audiere trebuie organizate astfel încât să reducă oportunitățile de distragere a atenției.

Atunci când se planifică audierea, este recomandat să fie luată în considerare posibilitatea ca acești copii să aibă dificultăți cu noțiunile de timp. De asemenea, etapa de stabilire a raportului va necesita mai mult timp și atenție, mai ales dacă un intermediar sau un interpret va facilita interviul.

Copiii cu probleme de învățare sunt apți să furnizeze declarații libere exacte, deși acestea vor fi mai puțin complete decât cele ale celorlalți copii.

Întrebările deschise vor fi folosite cât mai mult posibil. O altă strategie care ar putea conduce la obținerea de informații suplimentare este aceea de a reflecta înapoi informația pe care copilul a oferit-o în propozițiile neterminate.

Întrebările trebuie să fie simple și concrete. Trebuie evitate dubla negație, termenii abstracți și întrebările inadecvate. Copiii mici sunt foarte vulnerabili la întrebările sugestive. Ei oferă răspunsuri mai scurte la întrebările deschise.

Copiii aflați într-o anumită stare de sănătate mentală sau copiii traumatizați pot fi foarte reticenți la interviu. Copiii mici cred că adulții știu tot și că au întotdeauna dreptate. Este esențial să li se dea posibilitatea să-l corecteze pe intervievator în timpul fazei de stabilire a raportului. Copiii mici și cei traumatizați pot considera interviul drept o situație descurajantă. O conduită încurajatoare din partea intervievatorului și a echipei de sprijin poate fi de ajutor. O variantă la aceste situații poate fi împărțirea interviului în sesiuni scurte de-a lungul mai multor zile.

Alte metode- de exemplu, păpuși de mână, case de păpuși, carduri, tăvi de nisip, nu sunt recomandate pentru utilizare în interviuri. Deși acestea pot fi utile pentru tratament, ele pot încuraja fantezia, pot duce la distorsiuni și/sau pot distrage atenția sau pot fi sugestive în timpul unui interviu judiciar.

Bibliografie:

Forensic interviews with children: Exploring the richness of children’s drawing and the richness of their testimony Carmit Katz, Anna-Lisa Klages, Liat Hamama, 2018