În prezent dificultățile emoționale și comportamentele îngrijorătoare au început să se manifeste la copii de vârste din ce în ce mai mici. Stările, simptomele și comportamentele îngrijorătoare manifestate de copii pot varia de la a nu necesita decât supravegherea părinților până la a necesita sprijin de specialitate, medical urgent.

În articolul de astăzi vom discuta despre un comportament îngrijorător care apare la copii, în ultima perioadă fiind din ce în ce mai frecvent, și care produce o stare de frică intensă părinților: comportamentele de auto – rănire sau cum sunt denumite din punct de vedere medical „auto – vătămare fără intenție suicidară”.

Ce sunt comportamentele de auto – rănire / auto – vătămare?

Înainte de toate, să înțelegem ce sunt de fapt aceste comportament de auto – rănire/ auto – vătămare. Acestea se referă la producerea intenționată de leziuni fizice asupra propriului corp, fără intenția de a muri, cum ar fi:

► tăieturi superficiale pe brațe sau picioare (cu lamă, cuțit, ascuțitoare etc);

► zgârieturi, arsură cu obiecte sau expunerea la durere;

► bătăi sau lovituri controlate (copilul se dă cu capul de obiecte dure, lovește cu pumnii în pereți, se mușcă de corp etc).

Aceste comportamente sunt frecvente mai ales la adolescenți, însă în ultima perioadă încep să apară în rândul copiilor de vârste din ce în ce mai mici, și sunt adesea legate de distres emoțional intens, sentimente de vinovăție, rușine, furie sau anxietate.

Funcțiile auto-rănirii

Auto-rănirea poate avea mai multe funcții psihologice, care nu implică automat dorința de moarte. Printre cele mai frecvente se numără:

► Reglarea emoțională: copilul se rănește pentru a reduce intensitatea emoțiilor copleșitoare (furie, anxietate, tristețe); comportamentul este un fel de „supapă” pentru stresul intern, iar nu o dorință propriu – zisă de moarte.

► Expresia durerii interne: uneori, copiii nu găsesc cuvinte pentru ceea ce simt și folosesc durerea fizică ca modalitate de a exterioriza suferința.

► Recuperarea unui sentiment de control: în situațiile în care copilul se simte neputincios sau copleșit, auto-rănirea poate crea senzația că „poate controla ceva”, chiar dacă este corpul său.

►Autopedepsire: unii copii și adolescenți folosesc auto-rănirea pentru a se pedepsi, din sentimente de vinovăție sau rușine.

►Derealizare sau coping cognitiv: durerea fizică poate ajuta la „anestezierea” emoțiilor sau la reconectarea cu realitatea atunci când copilul se simte disociat.

Ce este important de reținut este că aceste comportamente de auto – rănire nu echivalează în mod automat cu dorința de nu a mai fi în viață. Din contră comportamentele pot fi înțelese ca mecanisme de a face față suferinței emoționale cu scopul de a rămâne în viață.

Ce puteți face ca părinți:

► Rămâneți calmi și deschiși să ascultați fără a judeca: odată ce ați aflat despre comportamentele de auto – vătămare ale copilului, discuțați direct cu acesta. Întrebări precum „Cum te simți?” sau „Vrei să-mi spui ce te-a făcut să faci asta?” pot deschide dialogul. Ascultați și nu judecați, această atitudine deschisă poate ajuta copilul să vă ofere cât mai multe informații, pentru a vă forma o părere corectă despre ceea ce se întâmplă în mod real cu el.

► Evaluați riscul: deși funcția principală a comportamentelor de auto – vătămare nu este de a nu mai fi în viață, ci, din contră, de a rămâne în viață, acestea pot fi utilizate și în vedere suicidului. De aceea este esențial să aflați în mod direct de la copil care a fost scopul pentru care a utilizat comportamentele de auto – vătămare. Astfel întrebați dacă există gânduri de moarte sau planuri concrete; dacă da, contactați imediat un specialist sau serviciile de urgență.

► Căutați suport specializat: fie că funcția comportamentelor de auto – vătămare a fost doar de coping cu emoțiile negative, dificile, iar nu de suicid, este important să apelați la sprijinul specialiștilor în sănătate mintală: psiholog și / sau psihiatru.

►Promovați alternative sănătoase, funcționale de a face față stresului și suferinței emoționale: învățați copilul cum să facă față în mod sănătos suferinței emoționale, spre exemplu: practicând un sport, întâlnindu-se cu prietenii, petrecând timp de calitate în familie, cultivându-și un hobby sau o pasiune.

Auto-rănirea la copii și adolescenți este un semnal că aceștia au nevoie de sprijin emoțional și nu trebuie confundată automat cu o tentativă de suicid. Înțelegerea funcțiilor acestui comportament, împreună cu intervenția de specialitate, pot preveni escaladarea problemei și pot ajuta copilul să învețe mecanisme de coping sănătoase și sigure.

Ca părinți, cel mai important este să observați, să comunicați și să solicitați ajutor specializat, oferind copilului în același timp sprijin și siguranță.

Bibliografie: DSM-5-TR, Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale, Autor: American Psychiatric Association, Editura Callisto

Articol scris de Patricia Aramă, psiholog clinician, expert psiholog, specializată în evaluarea și expertiza psihologică judiciară a copiilor