Protocoalele de audiere a minorilor implică, înainte de solicitarea adresată copilului de a relata evenimentul suspicionat, construirea relației cu minorul. 

De ce acordă protocoalele de audiere atât de multă atenție construirii relației cu minorul înainte de relatarea propriu – zisă a evenimentului?  

Ce ne indică majoritatea studiilor de specialitate desfășurate pe audierea copiilor urmând sau nu protocoale de audiere, este că insuficienta construire a relației cu minorul sau un mod de relaționarea stabilit în mod deficitar influențează în mod direct calitatea și cantitatea relatărilor făcute de copil cu privire la evenimentul investigat. 

Copiii se prezintă la audiere cu diferite frici sau preconcepții referitoare la ceea ce se va întâmpla în cadrul audierii, referitoare la felul în care va decurge audierea, reacțiile pe care le va avea intervievatorul sau care vor fi consecințele relatărilor făcute. Câteva dintre fricile sau preconcepțiile cele mai frecvente ale copiilor pot fi următoarele: 

► frica de necunoscut – unde va avea loc audierea, aproximativ cât va dura audierea, cine va participa, care este rolul fiecărei persoane care va participa la audiere, unde se vor afla aceștia, unde vor fi părinții; 

► ce se va întâmpla cu declarațiile, cine le poate citi, ce se va întâmpla cu înregistrarea, cine o va vedea, dacă suspectul va avea sau nu acces la declarații; 

► care este rolul copilului în cadrul audierii, ce se așteaptă de la el să facă; 

► ce se va întâmpla cu copilul după audiere, frica de a nu fi luat de lângă familie, frica de a fi plasat într-un centru de plasament. 

Contactul copilului cu sistemul judiciar poate conduce la creșterea anxietății / apariția stresului. S-a constatat că în apropierea audierii copilului, nivelul acestuia de anxietate crește, acest proces purtând numele de anxietate anticipatorie. Anxietatea anticipatorie se poate manifesta prin următoarele: copilul se gândește la evenimentul (audierea) care urmează a avea loc, cognițiile sunt încărcate de frică / anxietate, ruminează cu privire la ceea ce se va întâmpla și anticipează o derularea negativă a evenimentului și a interacțiunii. Pe de o parte, copilul poate resimți anxietate în chiar momentul desfășurării interviului / audierii, iar pe de cealaltă parte, acesta vine la audiere cu propria funcționare emoțională, propriile stări sau simptome. Ținând cont de acest fapt, este cu atât mai indicat să urmărim scăderea anxietății copilului (fie că este declanșată de audierea propriu – zisă, fie că minorul prezintă propriile stări de anxietate de dinainte de audiere). 

Atunci când vorbim despre starea de anxietate resimțită de copil, vorbim de fapt despre un anumit nivel de stres pe care îl resimte acesta. Prin urmare, în contextul investigațiilor penale, este necesar să ne aplecăm atenția și asupra nivelului de stres resimțit de copil la momentul audierii. Cercetările asupra relației dintre memoria de lungă durată și stres ne arată faptul că: evenimentele stresante (negative emoțional) se fixează mai bine în memoria de lungă durată, însa existența stresului la momentul rememorării, impactează negativ calitatea și cantitatea informațiilor reamintite. De aceea un nivel scăzut de stres în timpul audierii favorizează producerea unei declarații cât mai complete și conforme cu realitatea evenimentelor. 

Manifestarea anxietății la momentul audierii, alături de trăirea unui nivel de stres neadecvat (prea intens), pot conduce la următoarele efecte la nivelul funcționării proceselor intelectuale: 

► Fragmentarea memoriei (relatări inconsistente) 

► Evitarea conținuturilor dureroase și disocierea (relatări inconsistente, lipsite de detalii, scurte, neelaborate) 

► Hiper activare și anxietate 

► Frică și neîncredere 

► Dereglări emoționale (iritabilitate sau, din contră, detașare emoțională) 

► Comportamente problematice sau provocatoare (la copiii mici: agitație, părăsirea prematură a interviului, refuzul de a mai continua discuția). 

Dacă constatăm aceste manifestări la minor în cadrul audierii, există o serie de intervenții care pot fi realizate pentru diminuarea anxietății și echilibrarea emoțională a copilului, rămânând în același timp concentrați pe derularea audierii: 

► Conștientizarea stării psihice a copilului, a conduitei non și para – verbale și identificarea corectă a stărilor pe care le manifestă la momentul audierii; 

► Urmarea sugestiilor din protocoalele de audiere în vederea construirii relației cu minorul și a asigurării colaborării din partea acestuia; 

► Oferirea permisiunii copilului de a lua pauze atunci când nivelul de stres împiedică copilul să se concentreze în mod adecvat în cadrul discuției; 

► Manifestarea de atitudini și reacții față de copil empatice și adaptate stării lui din prezent (spre exemplu protocolul de audiere NICHD recomandă, ca atunci când copilul, în ciuda încercărilor dumneavoastră repetate, rămâne necooperant și manifestă refuz de a comunica, încheierea interviului și stabilirea unui alt interviu pentru construirea relației cu minorul); 

► Echilibru între sondarea stării lui emoționale și reconcentrarea pe interviu / audiere (urmând recomandările din protocoalele de audiere, este indicat ca intervievatorul să acorde atenție stării psihice a copilului, iar în același timp să aibă în vederea obiectivul central al audierii – relatările din partea copilului cu privire la evenimentul investigat). 

Bibliografie: 

Conducting interviews with child victims of abuse and witnesses of crime – A practical guide, Mireille Cyr, Ed. Routledge 

Mărturia copilului Cercetare psihologică și practică judiciară, Michael E. Lamb, David J. La Rooy, Lindsay C. Malloy, Carmit Katz, Ed. ASCR, Cluj 

The CornerHouse Forensic Interview Protocol: RATAC, T.M. Cooley J. Pract. & Clinical L.  

 Articol scris de Patricia Aramă, psiholog clinician, expert psiholog, specializată în evaluarea și expertiza psihologică judiciară a copiilor