Abuzul sexual asupra copilului reprezintă una dintre cele mai devastatoare forme de traumatizare, care lasă un impact sever asupra sănătății mintale a victimei. Tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) este cel mai comun diagnostic psihiatric asociat cu expunerea la evenimente traumatizante, în cazul copiilor și adolescenților. Atunci când vorbim de abuz sexual, prevalența tulburării de stres posttraumatic variază între 20% și 70%, iar fetele, față de băieți, sunt mai predispuse să dezvolte simptome.

Un factor de risc semnificativ, în ceea ce privește dezvoltarea simptomatologiei PTSD la adolescenți, s-a dovedit a fi proximitatea dintre victimă și agresor. Când acesta din urmă este o persoană cunoscută sau apropiată, credința adolescentului cu privire la încredere și intimitate este puternic afectată. Totodată, atunci când agresorul este cineva cunoscut și mai ales dacă face parte din familie, este mai puțin probabil ca abuzul să fie raportat și adolescentul are mult mai puține șanse să primească suportul social de care are nevoie și să apeleze la ajutor specializat.

Simptomatologia PTSD se dezvoltă și în funcție de vârsta copilului, de severitatea abuzului și de durata acestuia. Astfel, cu cât abuzul apare mai devreme în viața copilului, cu cât este mai sever și cu cât se întinde pe o perioadă mai lungă de timp, cu atât mai ridicate sunt șansele de a dezvolta simptome specifice PTSD.

Studiu de caz

„C. avea 10 ani când a fost abuzată sexual de unchiul ei. Se juca afară cu prietenii și a luat o pauză pentru a merge la toaletă, în casa unchiului. Abuzul a fost unul violent: bărbatul a tras-o în dormitor, i-a dat pantalonii jos, a aruncat-o în pat, a ținut-o de gât, cu fața într-o pernă și a violat-o. A amenințat-o că îi va omorî pe cei dragi, dacă va spune ceva despre ceea ce s-a întâmplat. La sfârșit, s-a îmbrăcat și s-a întors la joacă cu prietenii ei. Câțiva ani mai târziu, când avea 15 ani, a mărturisit că era într-o stare de șoc și nu știa ce altceva să facă.

În aceeași noapte în care a avut loc abuzul, C. i-a cerut mătușii sale absorbante, ocazie cu care a fost sărbătorită trecerea ei de la copil la femeie. Mamei sale i s-a părut totuși ciudat, atunci când menstruația nu a mai revenit.

1. a păstrat secretul, însă familia a început să observe schimbări în comportamentul ei. De câteva ori pe săptămână, avea coșmaruri din care se trezea țipând. Când mama ei venea în cameră să vadă ce s-a întâmplat, copila tremura și plângea. Nu putea să doarmă. Spunea că cineva o urmărește. A început să aibă dureri de cap insuportabile, nu mai ieșea cu prietenii afară să se joace și nu mai voia să-și viziteze unchiul. Își petrecea tot timpul singură, în camera ei. Verifica permanent dacă ușile și ferestrele erau închise. Nu voia să meargă nicăieri. A devenit violentă acasă și la școală. Nu se putea concentra la ore și refuza să stea în bancă cu băieți, pentru că spunea că miroseau urât. Familia nu mai știa ce să facă. Se gândea că fie sunt de vină hormonii, fie sunt manifestări firești, care apar în perioada adolescenței.

La două săptămâni de la abuz, C. a ajuns la urgențe, pentru că și-a pierdut brusc cunoștința și nimeni nu înțelegea ce s-a întâmplat. Stătea cu mama ei, când aceasta a prins-o de gât, în joacă. C. a început să țipe, a căzut jos și a rămas inconștientă timp de 3 minute. Doctorii nu au reușit să găsească nimic în neregulă cu ea, așa că au trimis-o acasă. Același lucru s-a mai întâmplat o dată, la scurt timp după acest incident: se bătea în joacă cu frații ei, unul dintre ei a apucat-o de gât, iar fetița a leșinat instant. Din nou, doctorii nu au găsit nimic. La o altă vizită la camera de urgență, C. s-a plâns că nu își simte mâinile, că sunt amorțite, dar în urma consultului nu s-au constatat probleme medicale.

După 6 luni, C. a auzit că o verișoară de-ale ei urmează să meargă în vizită la unchiul care o abuzase. Era îngrijorată că ar putea să i se întâmple și ei același lucru, așa că i-a povestit bunicii despre abuzul sexual. Bunica a sunat imediat la poliție. Toți cei din familie au avut aceeași reacție. În sfârșit lucrurile aveau sens: de ce menstruația nu a mai revenit și de ce C. nu mai voia să-și viziteze unchiul.”

Conform Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, Tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) se poate dezvolta atunci când o persoană este expusă în mod direct la o situație concretă sau la amenințarea cu moartea, vătămarea severă sau violența sexuală, când asistă, ca martor, la un astfel de eveniment prin care trec alte persoane (la copii, în special persoane de îngrijire apropiate), când află că evenimentul traumatic a afectat o persoană apropiată sau atunci când persoana este expusă în mod repetat sau la o intensitate extremă, la detalii respingătoare care țin de evenimentul traumatic.

Criterii de diagnostic pentru Tulburarea de stres posttraumatic (PTSD)

Simptome intruzive

(pot fi prezente unul sau mai multe)

1. Amintiri neplăcute recurente, involuntare și intruzive ale evenimentului traumatic (la copii, amintirile pot apărea în contextul jocului și pot să nu pară neapărat neplăcute);
2. Vise neplăcute recurente, în legătură cu evenimentul traumatic (la copii, visele pot fi coșmaruri fără conținut recognoscibil);
3. Reacții disociative (flashback-uri) în care individul simte sau acționează ca și cum evenimentul traumatic s-ar repeta (la copii, retrăiri specifice traumei pot apărea în timpul jocului);
4. Disconfort psihic intens sau prelungit ca răspuns la expunerea la stimuli interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect din evenimentul traumatic;
5. Reacții fiziologice semnificative, ambele ca răspuns la expunerea la stimuli interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect din evenimentul traumatic.

În cazul expus, C. îndeplinea criteriile 2-5: avea coșmaruri de câteva ori pe săptămână, spunea că cineva o urmărește (retrăire a experienței traumatice), începea să țipe (disconfort psihic intens) și ulterior leșina (reacție fiziologică) atunci când îi era atins gâtul (stimul care semăna cu un aspect din evenimentul traumatic).

Evitarea persistentă a stimulilor asociați cu evenimentul traumatic

(pot fi prezente unul sau ambele)

1. Evitarea sau eforturile de a evita amintirile, gândurile sau sentimentele neplăcute cu privire la evenimentul traumatic;
2. Evitarea sau eforturile de a evita elementele externe (oameni, locuri, conversații, activități, obiecte, situații) care ar declanșa amintiri, gânduri sau sentimente dureroase legate de evenimentul traumatic.
3. îndeplinea criteriul 2: după abuzul suferit, nu mai ieșea afară să se joace cu prietenii, refuza să-și mai viziteze unchiul și nu voia să stea în bancă cu băieți.

Alterări ale cogniției și dispoziției asociate cu evenimentul traumatic

(pot fi prezente două sau mai multe)

1. Incapacitatea de a-și aminti un aspect important al evenimentului traumatic, din cauza amneziei disociative;
2. Convingeri și așteptări negative persistente și exagerate despre sine, despre alții și despre lume (ex: „Sunt un om rău”, „Nu pot avea încredere în nimeni”, „Lumea este periculoasă”);
3. Interpretări persistente, distorsionate despre cauza sau consecințele evenimentului traumatic, care îl fac pe individ să se învinovățească pe sine sau pe alții;
4. Stare emoțională negativă persistentă (frică, groază, furie, vinovăție, rușine, tristețe, confuzie);
5. Scădere marcată a interesului pentru activități importante sau a participării la acestea;
6. Sentimente de detașare sau înstrăinare de alții (la copii, comportament de retragere socială);
7. Incapacitate persistentă de a resimți emoții pozitive: bucurie, satisfacție, sentimente de iubire (la copii, reducerea persistentă în exprimarea emoțiilor pozitive).
8. îndeplinea criteriile 4-6: era adesea furioasă sau speriată, nu mai ieșea la joacă cu prietenii ei și se retrăgea constant în camera ei.

Afectări semnificative ale excitabilității și reactivității asociate cu evenimentul traumatic

(pot fi prezente două sau mai multe)

1. Comportament iritabil și răbufniri de mânie (la provocări minime sau fără provocare) exprimate prin agresiune fizică sau verbală direcționată către oameni sau obiecte;
2. Comportament nechibzuit și autodistructiv;
3. Hipervigilență;
4. Răspuns exagerat de tresărire;
5. Probleme de concentrare;
6. Tulburări ale somnului (dificultăți de a adormi sau de a rămâne adormit, ori somn agitat).
7. îndeplinea criteriile 1 și 3-6: mama remarcase schimbările ei de comportament și răbufnirile de furie care aveau loc acasă și la școală; tresărea la zgomote care nu erau deranjante pentru alții, verifica permanent dacă ușile și ferestrele sunt închise, avea probleme de concentrare la școală și somnul ei era deseori tulburat de coșmaruri din care se trezea.

Un diagnostic psihiatric poate fi stabilit doar de către un medic psihiatru. Articolul de față reprezintă doar un material cu rol informativ pentru părinți/ adulți sau pentru specialiști care intră în contact cu minori despre care există suspiciuni că ar fi putut fi expuși unor situații de abuz și asupra cărora sunt observate semne ce pot indica simptome PTSD.

Bibliografie:

American Psychiatric Association, DSM-5, Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, Text revizuit, Editura Callisto, 2024;

Alves, A. C., Leitão, M., Sani, A. I., & Moreira, D. (2024). Impact of Sexual Abuse on Post-Traumatic Stress Disorder in Children and Adolescents: A Systematic Review. Social Sciences, 13(4), 189. https://www.mdpi.com/2076-0760/13/4/189

https://www.americanbar.org/groups/public_interest/child_law/resources/child_law_practiceonline/child_law_practice/vol_31/august_2012/using_undiagnosedpost-traumaticstressdisordertoproveyourcaseachi/

Articol realizat de Diana Munteanu, psiholog clinician & psihoterapeut, Centrul Barnahus